Viata dupa impartasanie

In calea mantuirii sufletului sunt multe cai pe care un crestin adevarat trebuie sa le urmeze,printre acestea enumeram postul,rugaciune,privegherea,spovedania si impartasania.De multe ori se pune accent,pe buna dreptate mai ales in timpul postului,pe taina spovedaniei.O spovedanie adevarata este aceea care este facuta din inima curata,smerita,sincera si dreapta.Dar dupa spovedanie si impartasanie,dupa caz,este foarte important ce facem,continuam viata pana la spovedanie cu pacatele ei sau ba le imultim sau lucram cu inima smerita si ne ferim sa le mai facem si incercam sa ducem o viata in Hristos si pentru Hristos.Daca dupa spovedanie nu parasim pacatele marturisite atunci spovedania nu are nici un folos,ba ne adaugam alte pacate la acelea deja existente.Sa luam aminte deci si sa fim atenti cum ne traim viata dupa spovedanie,sa nu il mintim pe Dumnezeu ci sa devenim prieten cu El urmand poruncile si invataturile Lui pentru folosul nostru in vesnicie.Sa
lucram la mantuirea si nu la osandirea noastra eterna.

SA FIM BUNI CRESTINI

Preotul Nicolae Tanase  si Asociatia PRO VITA ajuta  328 de suflete,care au nevoie de ajutorul dumneavoastra,sa nu-i lasam la greu.

Valea Plopului - asezamant al iubirii crestine

Asociatia Pro Vita si lupta unui preot ortodox roman pentru viata

Asociatia Pro-Vita este o organizatie neguvernamentala si non-profit cu sediul in Valenii de Munte, judetul Prahova, infiintata prin sentinta civila nr. 1/20.01.1994, emisa de Judecatoria Valenii de Munte in baza Legii nr. 21/1924.

Asociatia a fost infiintata de preotul Nicolae Tanase si preoteasa Maria Tanase si cuprinde asociati, angajati permanenti si voluntari de diferite profesii - ingineri, arhitecti, preoti, profesori, tarani, artisti, studenti, functionari, medici.

"Parintele

Asociatia a fost creata pentru a structura si a da o forma legala unei activitati inceputa cu ani in urma, de salvare de la disparitia materiala si recuperare psihica si morala a unor copii aflati la marginea societatii si refuzati de aceasta.

Obiectivele principale ale asociatiei sunt: derularea de programe de asistenta sociala adresate copiilor abandonati si tinerelor mame singure in sistem de plasament familial sau mixt; salvarea de la disparitie, recuperarea fizica, psihica si morala si reintegrarea copiilor strazii sau copiilor abandonati in spitale; sprijinul pentru integrarea in viata comunitatii a tinerilor peste 18 ani nevoiti sa paraseasca orfelinatele; lupta impotriva avortului in conformitate cu principiile crestin-ortodoxe.

"Parintele

Numarul total de asistati - in continua modificare - este in acest moment de 216 persoane, din urmatoarele categorii: copii rezultati in urma renuntarii la avort si lasati spre ingrijire asociatiei, in conditii de confidentialitate deplina, pe o perioada mai mica sau mai mare de timp; copii din familii cu mari probleme sociale adusi de mame pentru o perioada temporara; copii abandonati in spitale cu deficiente in curs de recuperare prin plasarea in mediu familial; copii ai strazii recuperati si in curs de reintegrare; tineri alungati din orfelinate dupa implinirea varstei de 18 ani, resocializati si implicati in activitati lucrative; gravide sau mame alungate de familiile lor si ocrotite pana la rezolvarea situatiei personale; copii rezultati din viol.

Pro Vita - orice ajutor este binevenit

Donatii in bani - toate contributiile vor fi folosite in conformitate cu statutul organizatiei, in scopul protejarii si promovarii dreptului la viata al tuturor copiilor nascuti si nenascuti, in asezamintele de la Valea Plopului sau in orice alta situatie.

Pentru donatii sau sponsorizari in bani prin transfer bancar, datele de identificare fiscala ale Filialei sunt urmatoarele:

Conturi Bancare - BCR Valenii de Munte

RON: RO42RNCB0211011843900001
Euro: RO85RNCB0211011843900003
Cod BIC/SWIFT: RNCBROBU

Donatii se mai pot face si direct la sediul nostru. Va rugam ca, ori de cate ori este cazul, sa mentionati scopul in care doriti sa fie folosita donatia dvs. (ex.: pentru Valea Plopului etc.)

Pro Vita si Valea Plopului - localizare si cai de acces

Itinerar pentru a merge la Valea Plopului:
Bucuresti Nord - Ploiesti Sud (60 km - E60)
Valenii de Munte (30 km - 1A)
Nucsoara de Jos (13 km) - la dreapta
Valea Plopului si Valea Screzii (7 km)

Asociatia "Pro Vita - pentru copiii nascuti si nenascuti"

strada Nicolae Iorga, nr. 72
bl. C1, ap. 8
Valenii de Munte, judetul Prahova, Romania

Preot Nicolae Tanase
Parohia Valea Plopului
Comuna Posesti
Judetul Prahova,

Rugaciune la intrarea si la iesirea din biserica

Rugaciune la intrarea in biserica

Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, povăţuieşte-mă pentru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea.

Rugaciune la iesirea din Biserica

Doamne, Dumnezeul meu, Tie-Ti incredintez toata viata mea si pe Tine Te rog: apara-ma, mantuieste-ma si fa-ma partas indurarii Tale,- da-mi indreptare vietii si purtare inteleapta,-daruieste-mi sfarsit crestinesc, cinstit si pasnic si ma fereste de toata rautatea si bantuirea potrivnicului. Iar in ziua temutei Tale judecati sa-mi fii bland mie, robului Tau, si sa ma numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca impreuna cu acestea sa Te slavesc in veci. Amin.

DESPRE IERTARE

Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33

Domnul nostru Iisus Hristos, ne învaţă că toată Legea şi proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăşte din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostiveşte (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste şi petrece în întunericul urii de fraţi (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinţilor pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată şi o mamă bună îşi iubesc pe fiii lor şi, ori de cîte ori ar greşi ei, dacă se întorc şi cer iertare, îi iartă şi îi mîngîie, aşa este şi dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Săi (Ioan 1, 12) şi aşa ni se cuvine să fim cu dragostea şi cu mila faţă de cei ce ne greşesc nouă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunînd: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste şi milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desfiinţat deosebirea între vrăjmaşi şi prieteni şi ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmaşii noştri, să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă şi ne prigonesc şi să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învăţături nu avem voie să urîm pe nimeni, ci pe toţi cei ce ne greşesc să-i iubim şi să le iertăm greşelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). De aceea sîntem şi noi datori a face bine tuturor şi a ierta greşelile celor ce ne greşesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputinţele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Aşa ne îndeamnă şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiţi buni între voi şi milostivi iertînd unul altuia, precum şi Domnul v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertînd unul altuia; iar dacă cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, aşişderea iertaţi şi voi (Coloseni 3, 13).

Aşadar, fraţii mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, care pururea greşim înaintea Lui, să ne silim şi noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greşesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi şi fără iertarea celor ce ne greşesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Viata ne aduce in fel si fel de situatii, de la cele mai placute, pana la cele mai neplacute. Ce facem atunci cand suntem intr-una dintre situatiile de nedorit si care ne verifica, in acest mod, capacitatea de a ierta? Cat de dispusi suntem sa iertam? Oare realizam ca iertarea poate sa vindece relatiile deteriorate?

CINEVA NE-A RANIT. CE FACEM ACUM?

Unii dintre noi devenim frustrati, prudenti, atenti, poate exagerat de atenti, vigilenti in relatiile cu ceilalti. Uneori este cazul sa fim asa, alteori nu. Si totusi … cineva ne-a facut rau – dincolo de gradul de “rau” pe care il percepe fiecare intr-un mod diferit si dupa reglarea intr-un mod sau altul a situatiei – ramane totusi ceva nespus, neterminat, neobservat chiar: necesitatea iertarii – din observatiile mele de pana acum, aproape nimeni nu isi propune sa ierte partea vinovata.

Motive sunt multe pentru care nimeni nu isi propune, macar, acest lucru: nu am fost invatati sa facem acest lucru, nu am vazut la cei din jur acest model sau pur si simplu picam in capcana Ego-ului care ne dicteaza sa nu iertam.

In functie de forta Ego-ului, putem hotari sa iertam sau sa nu iertam. Majoritatea oamenilor prefera varianta a doua, desi se pare ca aceasta varianta nu e intotdeauna cea indicata, declansand alte procese secundare.

DE CE NU IERTAM?

Principalul motiv este pentru ca nu stim; nu suntem invatati sa facem aceasta. Sau daca suntem invatati, nu dorim sa iertam. Refuzul de a ierta poate exista in noi pentru ca persoanele de ingrijire pe care le-am avut, familia, nu ne-au invatat sa iertam, ba chiar ne-au invatat ca, daca nu iertam, suntem superiori din punct de vedere moral tocmai fata de cei pe care trebuie sa ii iertam.

SI TOTUSI …

Daca nu iertam, trecutul ne va afecta iar si iar, influentandu-ne sanatatea.

Intrucat mintea si corpul nostru nu functioneaza separat, intre ele exista un continuum – mintea este esenta interioara a corpului, iar corpul este invelisul exterior al mintii – nu putem separa componeta fizica de cea psihica, fiinta este psihosomatica, corpul si mintea functioneaza impreuna, astfel incat anxietatea generata de amintirea unor evenimente neplacute din trecut, in care am fost implicati de persoane pe care inca nu le-am iertat, pot genera simptome si in minte si in corp.

Inversunarea si ostilitatea din interior se raspandesc repede ca si cancerul. Ne fac sa acuzam rapid si sa fim usor iritabili. In noi se dezvolta „complexul de martir” cu rolul aferent: cel de victima. Incepem sa ne plangem singuri de mila. Iar in scurt timp incepem sa ne simtim bine in starea aceasta.

Amintirea incidentelor neplacute poate deveni periculoasa pentru corp, putand afecta activitatea inimii. Sentimentele negative sunt legate de cresterea tensiunii arteriale, boli coronariene si sunt susceptibile de declansarea altor boli.

Sentimentele negative pe care le dezvoltam in diverse situatii de viata ne impiedica sa mergem mai departe, ne fac sa ne ancoram in trecut, fiind un semnal ca nu am avut capacitatea sa iertam.

Sfintii Andronic si Atanasia

In vremea lui Teodosie cel Mare, imparatul grecesc, era un om in Antiohia anume Andronic, care se indeletnicea cu mestesugul de zlatar (lucrator de aur si argint). Acesta a luat de nevasta pe fiica altui zlatar, pe care il chema Ioan. Numele acestei femei era Atanasia, care insemneaza "nemurire", caci, cu adevarat, slava nepieritoare si-a castigat prin viata ei cea sfanta, precum va arata sfarsitul vietii ei.

Andronic si Atanasia, vietuind cu cinste si cu dumnezeiasca placere, s-au infrumusetat cu toate bunatatile, iar bogatia lor, intru care erau indestulati, o imparteau in trei parti: o parte o dadeau la saraci, alta o dadeau pentru impodobirea bisericii, iar alta o tineau pentru trebuinta casei lor. Si erau cinstiti si iubiti de toti ceilalti cetateni pentru blandetea si faptele lor cele bune. Ei au avut un fiu caruia i-au pus numele Ioan. Iar dupa aceea li s-a nascut si o fiica careia i-au dat numele de Maria. Apoi, dupa nasterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaste trupeste, ci vietuiau ca frate si sora, iar sarguinta si grija lor cea mare era pentru saraci, pentru ca-i cercetau pe cei bolnavi, ii spalau, ii hraneau, ii imbracau si cu averea lor erau mangiierea strainilor si saracilor. Si in toate saptamanile, miercurea si vinerea o petreceau in post si in rugaciuni. Vietuind ei asa, a voit Dumnezeu sa-i cheme la viata cea mai desavarsita ca, lasandu-le toate, sa mearga dupa Domnul lor Iisus Hristos, Care ne-a lasat noua pilda sa urmam pasilor Lui. Dupa doisprezece ani ai vietii lor casnice, a venit intr-o zi Atanasia de la biserica dupa cantarea de dimineata si i-a gasit pe amandoi copiii ei gemand, iar ea, tulburandu-se, a stat aproape de patul lor. Andronic a venit mai tarziu de la biserica si a inceput a o striga pe femeia lui, iar ea a raspuns: "Nu te mania pe mine, domnul meu, de vreme ce copiii nostri sunt cuprinsi de febra mare". Si, pipaindu-i, Andronic i-a aflat asa cum ii spusese Atanasia si suspinand, a zis: "Fie voia Domnului". Apoi s-a dus afara din cetate, la biserica Sfantului Mucenic Iulian, pentru ca acolo erau ingropati parintii lui si zabovind in biserica la rugaciune, pana la al saselea ceas, in acea vreme au murit amandoi copiii lui: fiul sau, Ioan, care avea doisprezece ani, si fiica sa, Maria, care avea zece ani.

Intorcandu-se Andronic de la rugaciune, a auzit in casa sa plangere si tanguire si, mahnindu-se, a alergat in graba si a gasit acolo multa lume adunata in curtea lui, iar amandoi copiii zaceau morti. Intrand in camera sa de rugaciune, s-a aruncat inaintea chipului Mantuitorului nostru Iisus Hristos, zicand cuvintele dreptului Iov: "Gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul asa a facut, fie numele Domnului binecuvantat in veci". Atanasia, plangand pentru fiii sai, atat de mult a slabit din pricina mahnirii incat era aproape de moarte, pentru ca zicea: "Sa mor si eu ca fiii mei". Iar cand au fost ingropati fiii lor s-au adunat toti cetatenii si a venit insusi patriarhul cu tot clerul sau. Copiii au fost ingropati in biserica Sfantului Iulian, acolo unde erau ingropati si bunicii lor.

Atanasia, dupa ingroparea copiilor, nu mai voia sa mearga in casa ei, ci sedea langa mormantul lor, plangand, iar la miezul noptii i s-a aratat Sfantul Mucenic Iulian, in chipul unui calugar, si i-a zis: "O, femeie! pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aici sa se odihneasca!" Iar ea a raspuns: "Nu te mania pe mine, Sfinte Iulian, de vreme ce sunt mahnita, pentru ca doi copii am avut si i-am ingropat astazi pe amandoi". Iar el a zis: "Citi ani aveau copiii tai?" A raspuns ea: "Unul avea doisprezece ani, iar celalalt avea zece ani". Si a intrebat-o sfantul: "Dar de ce plangi pentru dansii? Mai bine ai face de ai plange pentru pacatele tale. Caci iti zic tie: in chipul in care firea omeneasca cauta mancare, pe care trebuie s-o aiba, asa si copiii se hranesc cu bunatatile ceresti de la Hristos, pe care Il roaga, zicand: "Dreptule Judecator, ne-ai lipsit de cele pamantesti si pentru aceasta nu ne lipsi de bunatatile ceresti"". Iar ea, auzind acestea, si-a schimbat mahnirea in bucurie, si a zis: "Daca fiii mei vietuiesc in ceruri, apoi de ce plang eu?" Apoi s-a intors ca sa vorbeasca mai mult cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut si l-a cautat prin toata biserica, dar nu l-a mai aflat. Apoi l-a intrebat pe portarul care pazea usa bisericii, zicand: "Unde este parintele acela care a vorbit acum cu mine?" Portarul i-a raspuns: "Nu vezi ca usile sunt incuiate si nu a intrat nimeni aici? Apoi de ce zici ca a vorbit cineva cu tine?".

Atunci Atanasia a cunoscut ca aceea a fost vedenie si s-a inspaimantat si, ducandu-se la casa ei, a povestit barbatului ei ceea ce vazuse si auzise si apoi s-a mangiiat si s-a linistit. Si Atanasia a zis catre Andronic: "Domnul meu, inca de cand traiau copiii nostri voiam sa-ti spun, dar ma indoiam si iata ca acum, dupa moartea lor, te rog sa ma duci pe mine la o manastire, ca sa-mi plang acolo pacatele mele, caci Domnul, luandu-i pe copiii nostri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Sa mergi sa-ti cercetezi gandul tau o saptamana si de nu-ti vei schimba acest gand, ne vom sfatui despre aceasta amandoi". Iar ea, asteptand multe zile, nu si-a schimbat gandul, ci cu mai mult dor s-a umplut de viata singuratica si cerea voie de la barbatul ei s-o lase la manastire. Iar Andronic a vorbit cu tatal ei si i-a zis: "Iata, noi vrem sa mergem la sfintele locuri ca sa ne inchinam, iar tie iti incredintam casa si toata averea noastra si ne rugam tie, de ni se va intampla ceva rau pe cale, sa imparti averea noastra la cei care au trebuinta, iar casa noastra s-o faci bolnita pentru saraci si gazda pentru straini".

Andronic, incredintandu-si casa si averea socrului sau, i-a eliberat pe toti slujitorii sai. Apoi, intr-o noapte, Andronic si Atanasia s-au sfatuit amandoi, au luat putina avere pentru calatorie si, nefiind stiuti de nimeni, au iesit din casa lor si au apucat calea strainatatii, incredintandu-se vointei lui Dumnezeu. Si, trecand de cetate, fericita Atanasia, intorcandu-se, a vazut de departe casa sa si cautand spre cer a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: "Iesi din pamantul tau si din neamul tau si mergi in pamantul pe care ti-l voi arata tie", Tu cauta si spre noi si du-ne pe noi intru frica Ta. Iata, pentru Tine am lasat casa noastra deschisa, deci sa nu ne inchizi noua usile imparatiei Tale". Apoi, plangand amandoi, au mers in calea lor.

Ajungand la Ierusalim, s-au inchinat la sfintele locuri si, vorbind cu multi parinti, au luat binecuvantare de la dansii. Apoi s-au dus si in Alexandria, ca sa se inchine Sfantului Mucenic Mina. Andronic a vazut pe un mirean sfadindu-se cu un calugar si a zis catre mirean: "De ce te sfadesti cu calugarul?" Mireanul a raspuns: "Calugarul a inchiriat dobitocul meu ca sa mearga la schit si eu i-am zis: "Sa mergem acuma, ca sa calatorim noaptea si dimineata, la ora zece, vom ajunge la schit mai inainte de a se ivi arsita cea mare", iar el nu vrea sa ma asculte". Apoi Andronic l-a intrebat: "Mai ai si un alt dobitoc?" Omul a raspuns: "Mai am". Iar Andronic a zis: "Mergi si adu-l ca sa-l inchiriez de la tine, de vreme ce si eu vreau sa merg la schit". Si Andronic a zis sotiei sale: "Tu sa ramai aici, pana ce voi merge la schit, ca sa ma binecuvanteze parintii". Iar ea i-a raspuns: "Ia-ma si pe mine cu tine". El i-a raspuns: "Nu este obiceiul sa mearga si femeile la schit". Apoi ea, plangand, i-a grait lui: "Da-ti cuvant in fata Mucenicului Mina ca ma vei duce si ma vei lasa in manastirea de maici". Iar el a fagaduit sa-i indeplineasca dorinta, apoi au mers la schit si au fost binecuvantati de catre parintii schitului.

Auzind de parintele Daniil, a mers la dansul si s-a plecat cu smerenie inaintea lui, iar dupa rugaciune, vorbind cu el, i-a spus toate cele despre dansul si despre sotia lui Atanasia. Apoi cuviosul Daniil i-a grait: "Sa aduci pe sotia ta si va voi scrie carte la Tebaida, ca sa o duci pe ea acolo si sa o asezi in manastirea de femei". Si, mergand, Andronic a adus-o noaptea pe fericita Atanasia la sfantul staret Daniil, care, vorbind cu dansii cuvinte de mantuire foarte folositoare, le-a scris o scrisoare, i-a binecuvantat si i-a trimis la manastirea Tavenisiotului. Si mergand acolo, fericitul Andronic a asezat-o pe sfanta sa sotie, Atanasia, in manastirea de femei si imbracandu-se in chipul ingeresc (adica s-a facut calugarita), petrecea o viata ingereasca. Iar Andronic s-a intors la cuviosul parinte Daniil care l-a facut calugar si, invatandu-l viata cea imbunatatita, i-a dat o chilie ca sa vietuiasca linistit si singur intr-insa.

Fericitul Andronic a petrecut in liniste doisprezece ani, nevoindu-se in calugarie. Dupa acesti ani, a rugat pe parintele Daniil sa-l lase sa se duca la Ierusalim, sa se inchine sfintelor locuri, iar parintele Daniil, facand rugaciune si binecuvantandu-l, l-a lasat sa plece. Apoi parintele Andronic, mergand in partile Egiptului, a stat sa se odihneasca putin sub un molift si, dupa randuiala lui Dumnezeu, a vazut-o pe fericita Atanasia, femeia lui, care mergea in chip barbatesc si s-a inchinat ca altui parinte. Si Atanasia l-a recunoscut pe barbatul ei, dar el nu a recunoscut-o caci cum era cu putinta sa o mai recunoasca, cand fata i se vestejise de infranare si era neagra si pe langa acestea isi schimbase si portul, luand imbracaminte barbateasca. Si l-a intrebat pe sotul ei, zicand: "Oare nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, care te numesti Andronic?" Iar el a raspuns: "Eu sunt". Apoi iarasi l-a intrebat: "Unde mergi, avvo Andronic?" Iar el a raspuns: "Merg la locurile sfinte pentru a ma inchina acolo. Dar tu - a intrebat Andronic - unde mergi si care iti este numele?" Ea a raspuns: "Ma duc si eu la sfintele locuri si ma numesc Atanasie" (pentru ca acum isi schimbase numele din Atanasia si se numea Atanasie). Si a zis Andronic: "Sa mergem impreuna", iar Atanasie a raspuns: "De voiesti sa mergi impreuna cu mine, apoi sa pui paza gurii tale, ca sa calatorim in tacere". Iar el a zis: "Bine, asa sa fie precum voiesti tu". Atunci a grait Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfantului tau staret sa ne intareasca".

Ajungand la sfanta cetate a Ierusalimului, au inconjurat toate sfintele locuri si au mers in Alexandria ca sa se inchine Sfantului Mucenic Mina. Rugandu-se acolo, Atanasie a zis catre parintele Andronic: "Parinte, voiesti sa stam amandoi intr-o chilie". Andronic a raspuns: "Sa stam, insa mai intai il vom intreba pe sfantul daca ne va da voie ca sa petrecem impreuna". Iar Atanasie a zis: "Mergi si intreaba, iar eu te voi astepta in schitul ce se cheama al optsprezecelea. Si de-ti va da voie parintele sa vii la mine, precum am calatorit in tacere, tot asa sa petrecem in tacere si in chilie. Iar de nu vei putea sa petreci in tacere, sa nu vii la mine, caci chiar daca parintele va porunci, nu vreau sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere". Si mergand Andronic la avva Daniil, i-a spus toate cele despre Atanasie, iar Daniil i-a zis lui Andronic: "Mergi si sa petreci cu Atanasie in tacere, de vreme ce este un calugar desavarsit". Apoi Andronic l-a luat pe Atanasie si l-a dus in chilia sa unde au petrecut in tacere si cu frica lui Dumnezeu alti doisprezece ani; iar Andronic n-a cunoscut ca Atanasie este sotia lui, pentru ca dansa se ruga cu tot dinadinsul lui Dumnezeu sa nu fie recunoscuta de barbatul ei. Avva Daniil venea deseori la dansii si ii invata.

Odata, fiind la dansii si vorbindu-le mult despre folosul sufletului, dupa ce a terminat, se intorcea la chilia lui si mai inainte de a ajunge la chilie, l-a ajuns fericitul Andronic si i-a zis: "Parinte Daniile, parintele Atanasie se duce catre Domnul". Intorcandu-se inapoi parintele staret, l-a gasit pe parintele Atanasie cuprins de febra mare, iar acesta a inceput a plange si staretul i-a zis: "Trebuie sa te bucuri, de vreme ce mergi sa-L intampini pe Hristos, iar nu sa plangi". Atanasie i-a raspuns: "Nu plang pentru mine, ci pentru parintele Andronic. Dar sa ai dragoste, parinte, caci dupa ingroparea mea vei gasi o scrisoare sub capataiul meu si dupa ce o vei citi sa i-o dai parintelui Andronic". Apoi Atanasie, facandu-si rugaciunea, s-a impartasit cu dumnezeiestile Taine si s-a dus catre Domnul.

Cand au venit fratii ca sa-i ingroape trupul au aflat ca era femeie cu firea, iar avva Daniil a gasit sub capataiul ei scrisoarea si, dupa ce a citit-o, i-a dat-o lui Andronic. Abia atunci acesta a cunoscut ca parintele Atanasie era femeia lui si toti au preamarit pe Dumnezeu. Apoi aceasta s-a auzit in toate lavrele si avva Daniil a chemat pe toti parintii din Egipt si din pustiul cel mai departat, si s-au adunat toate lavrele Alexandriei si calugarii care purtau haine albe (pentru ca asa era obiceiul unora de a umbla in haine albe), si au ingropat cu mare cinste sfantul trup al fericitei Atanasia, preamarind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de rabdare. Dupa ingroparea ei, parintele staret a ramas cu Andronic pana la a saptea zi, facand pomenirea celei ce murise, si a voit sa-l ia pe parintele Andronic in chilia sa. Insa Andronic l-a rugat, zicand: "Lasa-ma parinte, ca sa fiu ingropat si eu aici, langa doamna mea, Atanasia". Si lasandu-l, staretul s-a dus, dar n-a ajuns pana la chilie, cand un calugar ajungandu-l din urma, i-a zis: "Parintele Andronic se duce catre Domnul".

Staretul a trimis pe cineva pe urma calugarilor care plecasera si le-a zis: "Intoarceti-va cu mine inapoi la parintele Andronic". Iar ei, intorcandu-se, l-au gasit pe parintele Andronic inca viu si au fost binecuvantati de dansul. Sfarsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a ivit neintelegere mare intre parintii schiteni, pentru ca locuinta Cuviosului Andronic si a fericitei Atanasia fusese intre doua schituri: intre schitul cu numarul optsprezece si intre schitul celor ce purtau haine albe; de aceea cei cu haine albe ziceau ca al lor este fratele Andronic si il vor lua la schitul lor, ca sa le ajute cu rugaciunile lui, la fel si parintii din schitul cu numarul optsprezece ziceau ca al lor este fratele Andronic si sora lui Atanasia si ca la ei trebuie sa ramana. Iar schitenii cei cu haine albe ziceau: "Ceea ce va zice arhimandritul de la schitul cu numarul optsprezece, aceea vom face". Staretul a poruncit sa-l ingroape pe Andronic langa Atanasia, dar calugarii in haine albe nu voiau sa-l asculte, pentru ca ei erau mai multi si ziceau: "Staretul este mai presus de patimi si nu se mai teme de lupte; noi, fiind tineri, voiam sa avem langa noi pe fericitul Andronic, fratele nostru, ca sa ne ajute cu rugaciunile sale, caci este destul ca v-am lasat-o pe Atanasia". Dupa aceasta abia s-au potolit si au ingropat pe Cuviosul Andronic cu fericita Atanasia, laudand pe Dumnezeu cel minunat intru sfintii Sai, Caruia I se cuvine marirea in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNE DE POCAINTA

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu care ai fost slavit mai inainte de a te naste de catre marii prooroci ai timpurilor,care esti si vei fi dea pururea marit si slavit se toti si de toate,caci pentru mine si pentru tot omul ce a fost este si va fi pe aceasta lume Te-ai dat ca jertfa si Te-ai rastignit ca sa ne mantuiesti pe noi.dar eu pacatosul,patimasul,nevrednicul si spurcatul,imi dau mereu sufletul meu ,prin faptele mele cele rele si viclene,amare si de tot plansul,zalog vrajmasului diavol,nesilindu-ma deloc sa scap de patimile ce imi robesc sufletul si -l tin legat de lucrurile trecatoare lumesti.
Doamne sunt pacatos si netrebnic nu ma rog si nu ma straduiesc sa imi inalt sufletul meu cel negru si plin de pacate catre lumina Ta cereasca,binefacatoaresi mantuietoare
.Ajuta-ma Doamne Dumnezeul meu pe mine pacatosul robul tau ca si eu sunt faptura si creatia Ta si stiu ca mila Ta este mai mare si mai multa decat rautatea sufletului meu,caci Doamne cine este vrednic a sta inaintea Ta si a Judecatii Tale drepte de nu vei da Tu mila ta?Doamne sufletul meu este acuma intristat,viata mea este acuma plina de necazuri si durere si toate sunt pe buna dreptate.Doamne strig catre Tine auzi-ma,vino degrab in ajutorul meu ca si eu sunt robul Tau,nu ma da uitarii si nu iti intoarce fata Ta de la mine cel cuprins de frica si deznadezde..Nu ma lasa Doamne in ghearele si mreaja vrajmasului diavol,caci de nu ma ajuti Tu pierdut si osandit sunt pe veci;stiu Doamne ca tu nu vrei moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu.
Deci nadajduiesc Doamne si cred in Tine ca ma vei ajuta ,cred ca imi vei da putere sa trec peste patimile mele si sa Te slavesc in veci,pe buna dreptate pe Tatal Tau ceresc impreuna cu iubitul Sau fiu Iisus Hristos,mantuitorul nostru si pe Sfantul Duh facatorul de viata acum si pururea si-n veci vecilor .Amin.

RUGACIUNI INAINTE DE SPOVEDANIE

După ce ne-am scris toate păcatele făcute, de care vom fi întrebaţi la vămi, şi le-am învăţat, dacă se poate, pe de rost, ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute a face o adevărată spovedanie şi apoi roadele vrednice de pocăinţă, rostind:
Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată necurăţia şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru Numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!
Trei închinăciuni, apoi îndată:
Ps. 50, Miluieşte-mă Dumnezeule… şi Simbolul Credinţei.

PSALMUL 50
Al lui David.

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încît drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor cînd vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vîrtos decît zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfînt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sînge, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

CREZUL, Simbolul credinţei

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi S-a suit la ceruri şi sade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slava, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Rugăciunea lui Manase împăratul.

Doamne, atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacob, şi al seminţiei celei drepte a lor; Cel ce ai făcut cerul şi pământul, cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoşat şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! Însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacob care nu Ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi înălţimea cerului din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că sunt neputincios; vindecă-mă, Doamne, că s-au desfăcut oasele mele şi Sufletul meu s-a spăimântat foarte şi Tu, Doamne, până când? Întoarce-te, Doamne, izbăveşte Sufletul meu, mântuieşte-mă pentru Mila Ta. Că nu este în moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine şi în iad cine se va mărturisi Ţie? Ostenit-am în suspinul meu, spăla-voi în toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu. Tulburatu-s-a de necaz ochiul meu, învechitu-m-am între toţi vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele, auzit-a Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea. Să se ruşineze şi să se înspăimânteze toţi vrăjmaşii mei, să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 129

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale luând aminte spre glasul rugăciunii mele. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea. Pentru Numele Tău, Te-am răbdat, Doamne, aşteptat-a Sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a Sufletul meu spre Domnul. Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul. Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El şi El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.

Rugăciune de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

Păcătuit-am şi n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare şi juruinţele noastre cele sfinţite, pe care le-am făcut la Sfântul Botez. Numele de creştin îl purtăm noi nevrednicii, iar mâinile noastre s-au făcut nevoitoare spre toată lăcomia. Picioarele grabnice şi cu cutezare spre toată alergarea cea rea. Gura, organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, am făcut-o organ a toată vorba nebunească. Ochii noştri şi toate simţirile noastre, peste măsură le-am umplut de păcate şi de toată necurăţia. De aceea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulţimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebuneşte spre chinuri. Însă nu cu iuţimea Ta să ne cerţi pe noi, Doamne, Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia ne şi închinăm şi cu inimă umilită ne rugăm: „Slăbeşte, lasă, iartă, iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulţimea îndurărilor Tale adunarea cea vicleană a păcatelor noastre. Adâncul bunătăţilor Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăţilor noastre!
Adevărat, Preabunule Iisuse, ne rugăm Ţie, dăruieşte iertare păcatelor noastre, bună aşezare minţii, sănătate trupului, pace în zilele noastre, aerului bună liniştire, pământului bună rodire, credinţei celei dreptmăritoare creştere, unire şi pace Sfintelor Tale Biserici, surparea eresurilor, stricarea sfaturilor celor necurate şi toate lucrurile cele de folos ni le dăruieşte după neschimbatele Tale îndurări. Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, dăruieşte nouă timp de pocăinţă, ca şi de chinurile cele veşnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru recunoaşterea ticăloşiilor noastre

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire eşti fără de păcat şi pentru noi Te-ai făcut om fără de păcat, ascultă în ceasul acesta, această rugăciune dureroasă a mea, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toată tinereţea mea am cheltuit-o în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea Sfântă; ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs şi de batjocură dracilor, nicidecum în minte venindu-mi că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului? Din această pricină căzând în deznădăjduire, nicidecum venind în simţire de întoarcere, m-am făcut pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine. Că ce fel de păcate n-am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată n-am săvârşit, cu covârşire şi cu sârguinţă. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra şi a sluji la păcate. Cine dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am aţâţat urgia Ta asupra mea, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând şi covârşind pe toţi păcătoşii cei din veac, păcătuind fără de asemănare şi fără de iertare. Însă de vreme ce eşti multmilostiv, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe mine, şi cad la înfricoşatul Tău Divan şi, ca şi cum m-aş atinge de preacuratele Tale picioare, din adâncul Sufletului strig Ţie: Milostiveşte-te, Doamne, iartă-mă, Îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind, întoarce-mă şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că n–ai pus pocăinţă drepţilor şi n-ai pus iertare celor ce nu greşesc; ci ai pus pocăinţă asupra mea, a păcătosului, în acelea cu care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă-mi umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

Rugăciune umilită pentru recunoaşterea păcatelor

Doamne mult milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubeşti numai binele şi urăşti tot răul, rogu-Te, nu te uita la mulţimea păcatelor mele, ci priveşte la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită care îmi recunosc vina mea şi vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit şi ruşinat cerşind iertare. Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu este pururea înaintea mea. Sunt greu tulburat, zdruncinat şi nemângâiat. N-am linişte, nu am odihnă în Sufletul meu, văzând că m-am pus cu trup şi Suflet în slujba diavolului. Cunosc că prin multele şi feluritele păcate, pe Tine, Părintele şi Dumnezeul meu cel preabun Te-am jignit, mâhnit, amărât şi Te-am mâniat foarte mult. Păcatele mele apasă cumplit asupra mea, întocmai ca o piatră foarte grea şi rău mă mai chinuiesc. Ce voi face? Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu şi din adâncul inimii păcătoşite, voi zice, ca şi fiul cel rătăcit: „Tată! Am greşit la cer şi înaintea Ta…” Aceasta voiesc să o fac chiar acum. Pentru aceasta cu căinţă mă rog Ţie, iartă-mă pe mine păcătosul.
Doamne, eu nu mai cutez să mai vin la Tine în starea aceasta păcătoasă în care mă aflu, dacă nu m-aş fi întărit de cuvintele milostivirii Tale: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi… Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să fie viu!” Cuvintele acestea mă încurajează foarte mult a veni înaintea Preotului Duhovnic şi a-mi mărturisi păcatele, acestui minunat împuternicit al Tău, care stă văzut în Scaunul Sfintei Spovedanii, în locul Tău, Dumnezeul meu, Care stai nevăzut acolo de faţă şi primeşti mărturisirea cea adevărată, pe care o facem noi păcătoşii. Rogu-Te Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima şi buzele mele, să spun numai adevărul şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele. Nu mă lăsa, Doamne, ca din vreo frică sau ruşine, să ascund vreun păcat şi să-l las nemărturisit, ci luminează-mă, Doamne, ajută-mă să-mi reamintesc şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele, mari şi mici, cu toată umilinţa, zdrobirea inimii şi căinţa, înaintea Preotului Duhovnic şi a Ta, cu hotărârea de a le părăsi desăvârşit şi a face roade vrednice de pocăinţă ca astfel să fiu iertat ca şi mulţimea Magdalenelor, Samarinencelor, Zaheilor, tâlharilor şi a altor păcătoşi, pocăiţi după dreptarul dreptei-credinţe creştineşti, care acum se veselesc în Raiul desfătărilor, îndulcindu-se pururea de nemărginita frumuseţe a Feţei Dumnezeirii Tale. Astăzi vreau a face o mărturisire cât mai amănunţită, şi mai bună, mai desăvârşită, aşa ca şi când ar fi cea din ceasul despărţirii Sufletului meu de trup. Ajută-mi, Doamne, ca să fac această adevărată mărturisire, pentru că eu nu cunosc, ci numai Tu singur, dacă voi mai avea vreme şi prilej să mă mai mărturisesc vreodată, ori cu această mărturisire voi merge înaintea Ta, Preadrepte Judecătorule.
Doamne Dumnezeule, astăzi doresc din toată inima a mă întoarce la Tine, a mă curăţi de toate păcatele, Părintele meu Cel preabun, pe Care Te-am jignit şi mâhnit şi a mă mântui de tot păcatul. Puterile mele cele slabe încă nu sunt în stare a mă ajuta pentru a face aceasta. Deci, rogu-mă Ţie, Dumnezeule, Părintele milostivirilor, ajută-mă a face şi a desăvârşi această curăţire de păcate. Rogu-Te, Doamne, fie-Ţi milă de mine şi iartă-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Dumnezeul meu, Tu ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Ajută-mi, Doamne, Care ai venit să chemi, nu pe cei drepţi ci, pe cei păcătoşi, la pocăinţă, cheamă-mă şi pe mine păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, Izvorul vieţii şi Lumina lumii, Care luminezi tuturor. Primeşte-mă pe mine, păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, la milostivul Scaun al judecăţii Tale de aici de pe pământ, la Sfânta Spovedanie. Pentru minunata Ta întrupare, activitate Mesianică, Patimă, Crucificare şi moarte pe Cruce, pentru mântuirea noastră şi pentru preamărita Ta Înviere, rogu-Te pe Tine, Care ai iertat pe vrăjmaşii Tăi răstignitori, iartă-mi şi mie toate păcatele mele!
Dumnezeule, Duhule Sfinte, mângâietorul, Vistierul bunătăţilor, înzestrătorule al nostru, cu toate bogatele Tale Daruri şi Dătătorule de viaţă, vino şi la mine păcătosul, curăţeşte-mă cu Darurile Tale cele bogate, întăreşte-mă în tot binele şi ajută-mă să mă mântuiesc şi să redobândesc fericirea, în Împărăţia Ta cea Cerească, începând de aici de pe pământ.
Dumnezeule cel Preamărit în Sfânta Treime, cea de o Fiinţă şi nedespărţită, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ajută-mă să mă curăţesc de toate păcatele la Scaunul Judecătoresc şi milostivnic al Sfintei Spovedanii, de aici de pe pământ şi să-ţi slujesc Ţie totdeauna cu trup şi Suflet, că Ţie se cuvine, Doamne, toată Slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva

Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva
Imagini cu Sfanta Manastire Hozeva, unde s-a nevoit Sf. Gheorghe cat si un Sfant roman din secolul 20, Ioan Iacob de la Neamt.

Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva pe video.crestinortodox.ro

SFANTA TRADITIE

Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată (lăsată şi transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt (sau "viaţa Duhului Sfânt în Biserică" - Vladimir Lossky) şi curentul, fluviul viu al vieţii Bisericii.

Cand a luat nastere Sf. Traditie? Inainte de Sf. Scriptura, odata cu aceasta, sau dupa ea?

Sf. Traditie a luat nastere inainte de Sf. Scriptura. In intelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi usurinta si putere ca prin viu grai, cu care e inzestrat tot omul. Credinta se dobandeste si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai. Sf. Apostol PA VEL spune : ” Credinta este din auz, iar auzul prin cuvantul lui Dumnezeu” (Rom. X, 17).

Altfel definită, Tradiţia sfântă este "învăţătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceştia celor de după ei până astăzi, prezentă în definiţiile sinoadelor ecumenice, ăn scrierile Sfinţilor Părinţi şi în cărţile de slujbă ale Bisericii"

Învăţătura ortodoxă face diferenţa între Sfânta Tradiţie, sau Tradiţia (cu majusculă) şi diferitele tradiţii bisericeşti care ar putea exista în istoria creştinismului.

Un prim nivel al distincţiei dintre Tradiţie şi tradiţii este dat de sfântul Vincenţiu de Lerins, în mica sa scriere Commonitorium, unde afirmă: "Quod ubique, quod semper, quod ab omnibus traditur est" - "Trebuie să primim ceea ce este crezut pretutindeni, dintotdeauna şi de către toţi".

Această "definire" a Tradiţiei, unanim apreciată de teologii Bisericii creştine, avea totuşi defectul că prin prinsma ei Tradiţia ar putea fi interpretată ca ceva static, ca pe un tezaur care s-a dat o dată pentru totdeauna. Or, lucrarea Duhului Sfânt în istorie şi în Biserică nu s-a oprit, după făgăduinţa Mântuitorului referitoare la Duhul Sfânt: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26).

Această lucrare a Duhului Sfânt în Biserică, în cazul explicitării, interpretării sau dezvoltării organice a învăţăturii de credinţă sau a Sfintei Scripturi, s-a făcut în istoria Bisericii prin Sfinţii Părinţi şi prin Sinoadele ecumenice. Pe de-o parte însă, această explicitare, interpretare sau dezvoltare ortganică se face în spiritul predicii Mântuitorului, a Apostolilor şi a urmaşilor lor; iar pe de altă parte, aceste dezvoltări organice, interpretări sau explicitări trebuie să primească girul Bisericii universale, să fie receptate de conştiiţa eclesială în timp.

Câtă această validare a conştiinţei Bisericii nu are loc, aceste învăţături, explicitări, interpretări sau dezvoltări organice rămân nişte păreri / opinii teologice, sau nişte tradiţii bisericeşti.
Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură

De la moartea Mântuitorului Iisus Hristos şi până la compunerea primelor scrieri inspirate de către sfinţii Apostoli, învaţătura creştină s-a transmis prin viu grai. Din aceasta transmisie orală s-au născut diferite scrieri, au constituit în timp ceea ce numim azi Noul Testament. Evanghelistul Luca zice în prologul evangheliei sale ca a studiat toate documentele despre Iisus pe care le-a putut găsi (Luca 1, 1-3).

Aşadar, Noul Testament s-a născut din această Tradiţie, în cadrul Bisericii (alte compoziţii care pretindeau a fi inspirate au circulat şi înainte şi după în comunităţi creştine ne-ortodoxe). Noul Tenstament face deci parte din Tradiţie, din unul şi acelaşi fluviu al vieţii Duhului Sfânt în istorie.

De aceea, în Biserica Ortodoxă nu există propriu-zis diferenţă de "autoritate" între Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură.

TARIA IN ISPITE

"Ispită este viata omului pe pamant"(Iov,7)Ne prinde bine ca uneori dam in viata de necazuri,greutati si ispite,caci aceste au rolul de a ne aduce aminte ca suntem trecatori,efemeri pe acest pamant si ca ne indreptam cu fiecare secunda trecuta spre groapa si spre viata de veci.De aceea fiecarev ar trebui sa ia aminte la ispitele din jurul sau si sa vegheze in rugaciuni,ca nu cumva diavolul sa gaseasca vreun loc de inselaciune,caci el nu doarme niciodata "ci da tarcoale,cautand sa inghita "(1,Petru,5).Ispitele pot fi adeseori si folositoare caci prin ele omul se smereste si se intareste,se curata de pacate daca vrea.Niciun om de pe pamant nu este scutit de ispite,cata vreme este viu.Multi cauta sa fuga de ispite, dar cad mai rau in ele.Cine se fereste de raul doar din afara si nu-l smulge din radacina,din suflet,minte si inima,acela nu va putea inainta spre mantuire prea mult,ci ispitele se vor intoarce si mai mult impotriva lui .Un proverb spune ca focul incearca fierul iar ispita pe om,pe omul drep si credincios.Nu este bine ca sa lasam ca ispita sa ne cuprinda ci sa o taiem de la inceput caci asfel foarte greu ne va fi sa mai scapam de ea. Ispita mai intai vine in minte ca un gand usor,apoi o puternica inchipuire;dupa aceea placerea si pornirea si ticaloasa incuviintare.Asfel,incetul cu incetul,si cu acordul nostru,dusmanul de moarte patrunde pe toate partile,cand nimeni nu-i sta impotriva de la inceput. Sfintii Parintii au stabilit cu ajutorul darului lor de deosebire: a) Primul atac al pacatului in suflet care se numeste momeala. b) Insotirea gandului cu momeala cea rea - insotirea. c) Consimtamant sau incuviintarea. d) Robirea. e) Lupta. f) Impatimirea sufletului. "Opt sunt in total gandurile cele mai generale ce cuprind toate gandurile: intaiul e cel al lacomiei pantecelui, dupa care vine cel al desfranarii, al treilea e cel al iubirii de arginti, al patrulea e cel al intristarii, al cincilea e cel al maniei, al saselea e cel al lancezelii sau plictiselii, al saptelea e cel al slavei desarte, al optulea e cel al trufiei". Unii sufera ispite grele la inceputul pocaintei lor,altii insa la sfarsit,altii au de suferit intreaga lor viata.